cântec rece;
ochi privind nu spre soare,
ci spre degetul
care îl arată
pe spectru culorile se amestecă
albastru devine mov devine colţul
ciobit al scaunului de metrou
prin care curge zgomotul neoanelor
spre un alt pământ
pe banda îngustă a atenţiei
se întrece realul cu realul
limită de viteză: foarte încet
şi extrem de repede
în acelaşi timp
uită-te la mine, dar lasă-mă
să mă uit la mâinile tale
cum împletesc lumea asta nouă, stranie
pe care vreau s-o muşc
şi să o scuip
printre buzele unui alt dumnezeu
No comments:
Post a Comment