Friday, February 21, 2020

alt fel

cântec rece;
ochi privind nu spre soare,
ci spre degetul
care îl arată

pe spectru culorile se amestecă
albastru devine mov devine colţul
ciobit al scaunului de metrou
prin care curge zgomotul neoanelor
spre un alt pământ

pe banda îngustă a atenţiei
se întrece realul cu realul

limită de viteză: foarte încet
şi extrem de repede
în acelaşi timp

uită-te la mine, dar lasă-mă
să mă uit la mâinile tale
cum împletesc lumea asta nouă, stranie
pe care vreau s-o muşc
şi să o scuip
printre buzele unui alt dumnezeu

Thursday, February 13, 2020

dizolvare

privirea asta
e o rochie descheiată
în miezul verii
sub care vreau să mă pierd

cine a visat pe cine?
fluturele
s-a visat pe sine,
clipire în zbor

noi suntem capitole în oglindă
ale unui roman despre orice.
zgomotul rece al barierei căzute
liniştea poroasă a eliberării

orice poveste măsoară distanţa
dintre moarte şi naştere
orice vis, la fel ca apa,
are centrul peste tot
şi marginile nicăieri