pot să fiu şi om şi animal
şi pierdută şi găsită
în acelaşi corp
locuit până-n vârful degetelor
de femeia care sunt
când fac un pas în spate
şi nu mă mai cert cu mine,
se deschide spaţiu
pentru toţi dracii şi toţi îngerii
care-mi suflă viaţa-n secunde
pentru toate apele şi toate râsetele
pe care le trimit tăvăluc spre lume
nu se mai ceartă nimeni cu nimeni
e loc pentru toată lumea aici
chiar şi când cineva se trezeşte să latre
să plângă prin cabinete
să viseze răzbunare
să între în pielea propriului agresor
şi să vibreze la durerea altcuiva
chiar şi când e linişte de galben pal
şi am nevoie de-o icoană
ca să-mi amintesc de iubirea din mine
cu cât privesc mai departe
cu atât e mai mult spaţiu
cu cât privesc mai aproape
cu atât e mai mult loc
pentru tot ce-a răsărit vreodată în mine
ca-ntr-un imperiu
unde stau regină
şi nu mi-e nimic nici străin,
nici cunoscut
