întreg

pot să fiu şi om şi animal

şi pierdută şi găsită

în acelaşi corp

locuit până-n vârful degetelor

de femeia care sunt

când fac un pas în spate

şi nu mă mai cert cu mine,

se deschide spaţiu

pentru toţi dracii şi toţi îngerii

care-mi suflă viaţa-n secunde

pentru toate apele şi toate râsetele

pe care le trimit tăvăluc spre lume

nu se mai ceartă nimeni cu nimeni

e loc pentru toată lumea aici

chiar şi când cineva se trezeşte să latre

să plângă prin cabinete

să viseze răzbunare

să între în pielea propriului agresor

şi să vibreze la durerea altcuiva

chiar şi când e linişte de galben pal

şi am nevoie de-o icoană

ca să-mi amintesc de iubirea din mine

cu cât privesc mai departe

cu atât e mai mult spaţiu

cu cât privesc mai aproape

cu atât e mai mult loc

pentru tot ce-a răsărit vreodată în mine

ca-ntr-un imperiu

unde stau regină

şi nu mi-e nimic nici străin,

nici cunoscut